O crimă oribilă în Spania, s-a petrecut în localitatea Vinaròs din provincia Castellón.
Potrivit publicației abc.es, o moldoveancă de 45 de ani, cu pașaport românesc, a fost ucisă fără milă de fiul ei, după o ceartă aprinsă. Tânărul de 21 de ani a fost arestat.
Polițiștii din Vinaròs au arestat, vineri seară, un tânăr de 21 de ani, acuzat că și-a înjunghiat mortal mama. Crima a avut loc în locuința familiei, aflată pe bulevardul Barcelona din oraș.
Câteva ore mai târziu, presupusul autor al crimei a fost arestat.
Tânărul nu are antecedente penale, dar acum va trebui să răspundă în faţa legii într-un caz de violență domestică, fiind acuzat de moartea mamei sale.
Conform publicaţiei abc.es, infracțiunile comise de cetăţeni străini sunt de aproximativ 25%, adică un sfert din toate crimele comise în Spania.
În Spania există puțin peste 6.000.000 de imigranți, ceea ce reprezintă 13% din populație.